Giovanni Becali spune când vor fi plătite restanțele salariale la Dinamo: „Mi-au garantat asta!”

Redactor:
Răzvan Bucur
Giovanni Becali spune când vor fi plătite restanțele salariale la Dinamo: „Mi-au garantat asta!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ioan Becali s-a întâlnit cu noii conducători ai lui Dinamo și a primit garanții că jucătorii își vor primi o mare parte din restanțele salariale până la meciul cu Universitatea Craiova.

Meciul Dinamo – Universitatea Craiova este programat pentru Duminică, 18 octombrie, la ora 21:30.

Când vor fi plătite salariile restante la Dinamo. Dezvăluirea lui Giovanni Becali

Giovanni Becali a dezvăluit că vorbește regulat cu Juan Jose Melero Marin, „mâna dreaptă” a lui Pablo Cortacero la Dinamo.

„Rufo (n.r. – Collado) e o persoană foarte civilizată. Eu am luat un prânz cu el și cu trei scouteri, un român și doi spanioli. După care e Pablo Cortacero, care e vârful de lance. Adică el trebuie să aducă banii. De unde, cum, ce… el trebuie să știe.

Domnul Melero, eu îl cunosc bine, eu vorbesc la două sau trei zile cu el. Speră ca Pablo să găsească acest suflu pentru ca această societate să iasă din anonimatul ăsta în care stau.

Cred că până la meciul cu Craiova se vor rezolva cel puțin 80-90% dintre problemele pe care le are Dinamo. Și Melero, și Rufo mi-au garantat. Avem și noi foarte mulți tineri acolo pe care îi reprezentăm. Mi-au spus să stau liniștit, totul se va rezolva până la meciul cu Craiova. Toți așteptăm. Eu cred că până la meciul cu Craiova se rezolvă totul. Nu pot să-mi imaginez un eventual bluf. Nu pot!”, a afirmat Giovanni Becali la Digisport.

Când debutează Aleix Garcia la Dinamo! Anunțul conducerii

Aleix Garcia este super transferul făcut de Dinamo, iar Ruffo Collado, oficialul roș-albilor, a anunțat când ar putea debuta fostul jucător al lui Manchester City în Liga 1.

Mijlocaşul se pregătește deja sub comanda lui Cosmin Contra și ar putea evolua în premieră pentru Dinamo în meciurile oficiale în etapa următoare a Ligii 1, atunci când echipa din „Ștefan cel Mare” va întâlni pe Craiova (18 octombrie, ora 21:30).

„Aleix este un jucător bun care vine, care va intra treptat, pentru a se acomoda. Are zile de antrenament şi vom vedea dacă îl vom putea folosi la meciul viitor. Este un jucător diferit, dar aşa cum este şi Borja Valle… Sunt jucători diferiţi cu altă calitate şi dificil de găsit. Ei trebuie trataţi la fel ca orice alt jucător. Pentru mine, şi Sorescu, şi Fabbrini, Grigore, Puljic, oricare altul este la fel de important. Ei probabil că au o trecere mai mare în media, însă nivelul uman este cel mai important şi s-a integrat bine în vestiar, iar în curând ne vom putea bucura de el (n.r. – Aleix Garcia)”, a declarat Ruffo Collado la Telekom Sport.

  • 9 partide a jucat Aleix Garcia Serrano pentru Manchester City, dintre care 4 în Premier League, 3 în Cupa Angliei și 2 în Cupa Ligii. A marcat un gol pentru „cetățenii” lui Pep Guardiola în Cupa Ligii, într-o victorie cu Swansea, scor 2-1 pe 21 septembrie 2016

 

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×